În data de 24 iulie, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.A.I., general-locotenent (r.) dr. Ioan Hurdubaie şi şeful Departamentului Cultură al Consiliului Executiv, colonel (r.) Alexandru Soficaru au luat parte, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de existență instituțională a Poliției de Frontieră Române.

Ceremonia a fost onorată de prezenţa primului ministru al României, domnul Victor Ponta, a viceprim-ministrului pentru securitate naţională şi ministru al afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a ministrului apărării naţionale, ministrului de finanţe şi procurorului general al României care, în alocuţiunile lor, au subliniat rolul instituţiei în apărarea frontierelor ţării şi ale Uniunii Europene şi au adresat tuturor poliţiştilor de frontieră felicitări pentru pentru întreaga activitate pe care o desfășoară pentru siguranța și securitatea României și a cetățenilor români. Cu acelaşi prilej, primul ministru şi vicepremierul Gabriel Oprea au dezvelit, în faţa noului şi modernului sediu al I.G.P.F.R., statuia-bust a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în timpul domniei căruia, prin Înaltul Decret Domnesc 893 din 24 iulie 1864, au fost unite corpurile de grăniceri din Ţara Românească şi Moldova, acesta fiind reperul istoric al înființării Poliției de Frontieră Române.

Preşedintele A.N.C.M.R.R. din M.A.I. a transmis comandantului Poliţiei de Frontieră Române un mesaj de felicitare din partea membrilor Asociaţiei şi a Consiliului Executiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *