DESCĂRCARE DOCUMENT

Stimaţi  invitaţi,

Stimaţi  camarazi,

Vă  rog  să-mi  permiteţi  să  prezint  Darea  de  seamă  privind  activitatea  Asociaţiei  noastre  în  perioada  noiembrie  2013 – octombrie  2014, în  cel  de-al  23-lea  an de  existenţă  a  sa. În  cele  peste  două  decenii de existenţă, Asociaţia  a  parcurs  un  drum  ascendent, a  fost  recunoscută  de  către  Guvernul  României ca  organizaţie  de  utilitate  publică, activitatea sa fiind apreciată  de către structurile  M.A.I., de asociaţiile  din Sistemul  de  Apărare, Ordine  Publică  şi  Siguranţă  Naţională,  societatea  civilă şi  celelalte  instituţii  culturale  şi  spirituale.

An de an, rolul  şi  menirea  Asociaţiei  noastre  s-au  confirmat  prin  acţiunile  desfăşurate  pentru  apărarea  drepturilor  legitime  ale  militarilor  şi  poliţiştilor pensionari, precum  şi  ale  urmaşilor  acestora.

I. Măsurile întreprinse  pentru  îndeplinirea  hotărârilor adoptate  de  către  Conferinţa  Naţională  extraordinară din  7 noiembrie 2013.

Principalele  probleme  care  au  rezultat  din  lucrările  Conferinţei  extraordinare  au  fost  raportate în mod operativ conducerii Ministerului Afacerilor  Interne  şi  au  făcut  obiectul  informării selective, potrivit competenţelor lor, a  Direcţiilor  Centrale  ale  M.A.I. şi  Inspectoratelor Generale.

În conformitate cu Programul de măsuri adoptat la Conferinţă, Consiliul Executiv a luat măsurile necesare pentru aprobarea de către judecătoria sectorului 5 a modificărilor la Statutul Asociaţiei, elaborarea şi aprobarea Normelor tehnice privind modul  de  constituire  şi  utilizare  a  fondurilor  şi  de  ţinere  a  evidenţei  contabile  materiale  şi  financiare, tipărirea şi trimiterea la filiale a celor două documente, operaţionalizarea sitului Asociaţiei şi realizarea adreselor de poştă electronică pentru toate filialele, elaborarea şi supunerea atenţiei conducerii M.A.I. a unei Note de fundamentare pentru introducerea în viitorul proiect de lege/OUG privind organizarea şi funcţionarea ministerului a unei referiri la Asociaţie, renegocierea şi semnarea Protocoalelor de colaborare cu IGPR şi IGPJ, precum şi a unui document similar cu Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor Regina Maria”

 

II. Activitatea organizatorică

În  această  perioadă  s-a  acordat  o  atenţie  deosebită activităţii  organizatorice, eficientizării  activităţii  organelor  de  conducere, pregătirii  mai  temeinice  a  şedinţelor  Consiliului  Executiv  şi  ale  Comitetelor  de  conducere  ale  filialelor, precum  şi  ale  Birourilor  executive.

Conform  prevederilor Statutului  Asociaţiei, în  lunile aprilie – iunie  2014, au  fost  organizate  şi  s-au  desfăşurat  Conferinţele anuale  ale  filialelor  teritoriale  şi  adunările  generale  ale  sucursalelor, care  au  constituit  bune  prilejuri  de  analiză  exigentă  a  activităţii  organelor  de  conducere, a  modului  cum  se  îndeplinesc  măsurile  adoptate  de  Conferinţa Naţională  şi  propriile  hotărâri. Subliniem  pregătirea  în  mai  bune  condiţii  a  Conferinţelor  anuale  de  la  filialele  Bucureşti, Cluj, Hunedoara, Timiş, Galaţi, Harghita, Covasna, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Vaslui, Constanţa, Dâmboviţa  şi  altele.

Membrii Consiliului  Executiv  au participat, pe cheltuiala Consiliului Executiv sau a lor personală,  la  17  conferinţe  ale filialelor judeţene,  cheltuielile fiind acoperite din fondurile Asociaţiei sau personale, în condiţiile în care OMAI 615/1996 nu mai este aplicabil din anul 2013. Astfel primul vice-preşedinte al Consiliului Executiv, domnul general bg. (r.) Bulai  Jorj  a participat la conferinţele filialelor Bucureşti, Bacău, Botoşani, Neamţ, Constanţa, Iaşi  şi  Suceava; domnul  general  mr. (r.) Neguţ Ioan la  Dâmboviţa  şi  Prahova; domnul  colonel (r.) Crăciun  Ioan  la  Mureş; domnul  colonel (r.) Derscanu  Dumitru  la  Braşov  şi  Giurgiu, împreună  cu  domnul  general bg. (r.) Raţă  Viorel, membru al Colegiului Central, iar  domnul  colonel (r.)  Chirică  Dragoş  la  Arad, Caraş-Severin, Cluj, Timiş, Hunedoara  şi  Vâlcea, prezenţa  lor  contribuind  la  mai  buna pregătire  şi  desfăşurare  a  acestora.

Din  analiza  modului  în care s-au  desfăşurat  conferinţele filialelor, a  rezultat  necesitatea  asigurării participării  unui  număr  mai  mare  de  membri, pregătirea  mai  bună a  activităţilor  desfăşurate  şi  a măsurilor  ce  se  impun  a  fi  adoptate, precum şi informarea operativă a Consiliului Executiv în legătură cu modul de desfăşurare a acestora.

Un  caz  mai  aparte  este  cel  de  la  filiala  Harghita – sucursala  Topliţa, unde  preşedintele  acesteia, colonel (r.) Simon Valentin  a  înfiinţat  Asociaţia  pensionarilor  militari  din  Topliţa şi a  înscris-o  în  Registrul  asociaţiilor şi fundaţiilor, dobândind  pesonalitate  juridică. În  această  asociaţie  s-au înscris  majoritatea  membrilor sucursalei  Topliţa, fiind  atraşi  de  promisiunea  făcută  de  fostul  preşedinte  de  a  li  se  asigura  un  loc  de  veci  în  cimitirul  privat, al  cărui  administrator  este. Faţă  de  această  situaţie, Conferinţa  anuală  a  filialei  din luna  mai 2014, a  hotărât  desfiinţarea  sucursalei  şi  excluderea membrilor  care  s-au  înscris  în  această  asociaţie. În  această  situaţie  recomandăm  Comitetului  de  conducere  al  filialei  să  analizeze  posibilitatea  reînfiinţării  sucursalei  cu  membrii  rămaşi  ai  Asociaţiei  noastre  şi  cu  noi  membri.

La  unele  conferinţe  judeţene  au  participat, ca  invitaţi, membri  ai  Guvernului, parlamentari, prefecţi, subprefecţi, preşedinţi  ai  Consiliilor  judeţene, primari, reprezentanţi  ai filialelor  asociaţiilor  similare, şefi  ai  Inspectoratelor  Judeţene care au exprimat   aprecieri  pozitive  privind  activitatea şi  conlucrarea  cu organele administraţiei  locale, confirmându-se recunoaşterea  Asociaţiei  noastre  ca  organizaţie  de  utilitate  publică  şi  de  binefacere.

În  cadrul  conferinţelor  au  fost aleşi  noi  membri  în  Comitetele  de  conducere  şi  Birourile  executive, în  locurile  rămase  vacante  din  diferite  motive. Astfel, la  filiala  Bucureşti  a  fost  ales  preşedinte  ale  filialei şi, în consecinţă şi vicepreşedinte al Consiliului Executiv al Asociaţiei Naţionale,  domnul  colonel (r.)  Iancu  Ioan  în  locul  domnului  colonel (r.)  Ciumaşu Neculai  care  a  solicitat  desărcinarea  din  funcţie  din  motive  de  sănătate, iar  la  filiala  Giurgiu  a  fost  ales  preşedinte  domnul  colonel (r.) Soare Petre  în  locul  domnului  colonel (r.)  Ion  Gheorghe  din  aceleaşi  motive, noii aleşi devenind  membri  de  drept ai  Colegiului  Central.

Deşi în  această  perioadă  Consiliul  Executiv şi-a  planificat în  tematica  şedinţelor  lunare  să  asculte, periodic, şi  informări  prezentate  de  preşedinţii  unor filiale  teritoriale, filiale  care  întâmpină  unele greutăţi  în  desfăşurarea  activităţilor, cum  ar  fi  filiala  Tulcea – preşedinte  colonel (r.) Militaru  Voicu, Teleorman – preşedinte colonel (r.) Stanciu  Ioan, Călăraşi – preşedinte  colonel (r.) Mihai Paul  şi  altele,  din   diferite   motive   mai mult sau mai puţin întemeiate, aceştia nu  s-au  putut  prezenta  în  faţa  Consiliului  Executiv, acţiune  care  nu  trebuie  abandonată  în  activitatea  de  viitor.

III. Situaţia membrilor Asociaţiei    

Ca  urmare  a  activităţilor  desfăşurate  de  către  Comitetele  de  conducere  şi Birourile  executive ale filialelor, în  anul  2013  s-au  înscris în Asociaţie un număr de 550  noi  membri, din  care  96 au fost  reprimiţi.

Comparativ  cu  anul  2012, cu  rezultate  mai  bune  se  prezintă  filialele  Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Mureş, Sălaj şi  Timiş, în  celelalte  filiale  numărul  celor  înscrişi  fiind  mai  mic  faţă  de  anul  2012.

Cu  toate  eforturile  depuse  se  constată  că  doar  în  11  filiale  a  crescut numărul de membri (Argeş, Caraş-Severin, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Olt, Sălaj, Teleorman, Timiş, Vrancea  şi  Bucureşti), în  celelalte numărul  acestora a  scăzut  în total cu  932. Printre  activităţile  iniţiate  de  către  Consiliul  Executiv în vederea  creşterii  numărului  celor  înscrişi, se  evidenţiază Schimbul  de  experienţă  privind  atragerea  de  noi  membri  în  Asociaţie  şi  Apelul  adresat  militarilor şi poliţiştilor pensionari de  a  veni  alături de  noi, apel  înaintat  celor  4  Inspectorate  Generale  de  armă (Poliţie, Jandarmerie, Poliţia  de  Frontieră  şi  I.G.S.U.) şi  Direcţiei  Generale  a  Municipiului  Bucureşti şi  publicat  în  Revistele  de  armă.

De  asemenea, în  noul  Statut  al  Asociaţiei, discutat, adoptat  şi  votat  în  Conferinţa  extraordinară  de anul trecut, la  art. 38  se  prevede  că pot  fi  membri  ai Asociaţiei  şi  membrii  de  familie  ai  rezerviştilor  care  beneficiază  de  pensie  de  urmaş, al căror număr,  la  data  de 01.01.2014, era de 14.735, ceea ce reprezintă un potenţial important pentru creşterea Asociaţiei.

Din centralizarea  datelor  comunicate de către filiale, a  rezultat  că  la  01.01.2014 Asociaţia avea  20.568  membri, cu  816  mai  puţin  faţă  de  01.01.2013, scădere  care  se  menţine  în  ultimii  ani cu  toate  eforturile  depuse  pe  linia  menţinerii  membrilor  în  Asociaţie  şi  a  primirii (reprimirii) acestora.

Deşi  numărul   militarilor  şi  poliţiştilor pensionari, aflaţi  în  plată  la  Casa  de  Pensii  Sectorială  a  M.A.I., la  1 ianuarie 2014, era de  51.310, procentul  celor  existenţi  în  evidenţa  noastră  ca  membri ai Asociaţiei  este  de  40,08%  faţă  de  41,04%  anterior.

În  17  filiale  procentul acestora este  de  50-70% (Arad, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vâlcea  şi  Vrancea), iar  în  24  filiale  acesta este sub 50%. Menţionăm  că  aceste procente  s-au  calculat  pe  baza  datelor statistice   obţinute  de  la  Casa  Sectorială de  Pensii  a  M.A.I.

La  01.01.2014  Asociaţia avea 144  sucursale,  faţă  de  147  anterior, cu  un efectiv  de  8.259 membri  în  32  de  filiale. Un număr de 9  filiale   nu  au până acum constituite  sucursale (Brăila, Covasna, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Vrancea  şi  Bucureşti).

Apreciem că, şi  pentru  aceste  filiale,  constituirea  de  sucursale  trebuie  să  rămână  un  obiectiv  important  al activităţii lor, mai  ales în  condiţiile  în  care,  potrivit modificărilor aduse  art. 6 al Statutului,  este necesar  un  număr  mai  mic  de  membri pentru constituirea acestora, respectiv  10.

IV. Avansarea în grad şi decorarea membrilor Asociaţiei

Informăm  Colegiul  Central  că  din  partea  Consiliului  Executiv, a  Birourilor  executive  ale  filialelor  a  existat  o preocupare  şi  pe  linia  recompensării  unor  membri  ai Asociaţiei  din  punct  de  vedere  moral, respectiv  de a-i  propune pentru  înaintarea  în  gradul  următor  cu  prilejul  Zilei  armelor,  Zilei  Rezervistului Militar, Zilei Naţionale a României  şi  cu  alte  ocazii.

Menţionăm  că  încă  din  anul 2010 Consiliul Executiv a  prezentat conducerii M.A.I.  propuneri  de completare  sau  modificare  a  unor  prevederi  din  Legea  nr. 80/1995 privind Statutul  cadrelor  militare   şi  a   Ordinului  M.A.I. nr. 665/2008, cu  privire  la  acordarea  gradelor  şi  înaintarea  în gradul  următor  a  cadrelor militare  în  rezervă  şi  în  retragere. În  principal, aceste  propuneri  se  referă   la eliminarea  „concentrării”  şi  înlocuirea  stagiului  de  4 ani  în  funcţii  prevăzute  cu  grad  de  general cu „participarea  activă  la  activităţile  asociaţiilor cadrelor  militare  în  rezervă  şi  în  retragere  din  Sistemul  de  Apărare, Ordine  Publică  şi  Siguranţă  Naţională   în   sprijinul   unităţilor  din  care  au făcut  parte  sau  au  desfăşurat  activităţi  deosebite  în organele  centrale  ale  asociaţiilor  cadrelor  militare  în  rezervă  şi  în  retragere”.

De asemenea, am solicitat încluderea, la art. 67 din Legea privind statutul cadrelor militare, a sintagmei  “în rezervă”, întrucât  în prezent doar  cadrele  în  retragere  pot  fi  înaintate  în  gradul  următor, în  mod  excepţional, iar  pentru  acordarea  gradului de  sublocotenent  în  rezervă  să  fie  eliminată  condiţia  de  a  face  parte  din  Consiliul  Executiv  sau  Birourile  executive  ale  filialelor, întrucât  maiştrii  militari  şi  subofiţerii  reprezintă  aproape  60%  din  numărul  membrilor  Asociaţiei şi nu pot accesa toţi în funcţii de conducere, însă pot desfăşura activităţi deosebit de utile în folosul acesteia şi al membrilor săi. Cu aceste propuneri am revenit şi în anul 2013.

În  ceea ce  priveşte  acordarea  gradului  de  general  de  brigadă şi  înaintarea  în  gradul  următor  a  unor  generali, raportăm Colegiului  Central  că  în perioada care a trecut de la ultima Conferinţă Naţională au  fost  înaintate  în  grad  doar  un  număr  de  6  cadre  militare  în  rezervă  şi  în  retragere ( 4 colonei  şi  2 generali) cu  prilejul  Zilei  de  1 Decembrie, iar  propunerile  înaintate  la  Administraţia  Prezidenţială  cu  prilejul „Zilei  Rezervistului  Militar” din 31.05.2014 şi a Zilei de 9 Mai nu  s-au  materializat. Menţionăm totuşi că,  în  această  perioadă, cu  prilejul  „Zilei  Rezervistului  Militar” prin  Ordin  al  viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul   Afacerilor Interne,  au  fost  înaintaţi  în  gradul  următor  sau  li  s-a  acordat  gradul  de  sublocotenent  în  retragere  unui  număr  de 9  cadre  militare  în  retragere  până  la gradul  de  colonel. La fel, şi pentru  maiştrii  militari  şi  subofiţeri în retragere au fost făcute avansări de  către  şefii  inspectoratelor  de  armă.

Menţionăm,  de  asemenea,  că  în  perioada  analizată  nu  ni s-au  cerut, de  către  Administraţia Prezidenţială,  propuneri  de  decorare  a  cadrelor  militare în  rezervă  şi  în  retragere.

V. Protecţia socială a  membrilor  Asociaţiei şi  a familiilor  acestora

Printre  activităţile  întreprinse în acest domeniu  de  Consiliul Executiv, împreună cu conducerile celorlalte asociaţii  din  Sistemul  de  Apărare, Ordine  Publică  şi  Siguranţă Naţională,  se  numără  şi  intervenţiile  făcute  la  comisiile  parlamentare  de  profil, în  scopul  modificării  actelor  normative în  vigoare  privind  drepturile pensionarilor  militari  şi  păstrarea acestora. Ca  urmare  a  propunerilor  legislative  rezolvate  de  Parlament, pensiile  militarilor  recalculate în  2010  ale  căror  cuantumuri  au  fost  mai  mici  decât  cele  cuvenite  pentru  luna  decembrie  2010, s-au  plătit  în  cuantumul  respectiv, începând  cu data de 1 octombrie 2013. Considerăm însă că  pentru colegii noştri aflaţi în aceastdă situaţie reparaţia  este  parţială, întrucât  în  noile reglementări  nu  se  vorbeşte  nimic  de  recuperarea diferenţelor  neprimite  de  pensionarii  militari  ale  căror pensii   au   fost   diminuate   la   recalculare,  în   perioada ianuarie  2012 – septembrie  2013.

În  februarie  2013  a  fost aprobată prin lege  Ordonanţa  de  Urgenţă  a  Guvernului  nr. 1/2013 pentru  modificarea  şi  completarea  Legii  nr. 263/2010  privind sistemul  unitar  de  pensii  publice. Ordonanţa  prevede  că  valoarea  punctului  de  pensie  se  majorează  anual  cu  100% din  rata  medie  anuală a  inflaţiei, la  care  se  adaugă  50%  din creşterea  reală  a  câştigului  mediu  brut  realizat.  De  această prevedere  am  beneficiat  încă  de  la  începutul  anului  2014, urmând  să  se  aplice  conform  legii  în  fiecare  an.

Menţionăm în plus că membrii  Asociaţiei  noastre  care  au avut  diverse  probleme în  legătură  cu  pensiile  au  fost  îndrumaţi  asupra  modului  de  acţiune, fiind  sprijiniţi, totodată, în  obţinerea  documentelor  necesare  rezolvării  unor  situaţii  de  fapt, atât  la  conducerea Ministerului  Afacerilor  Interne,  cât  şi  la  cea  a  Casei  de  Pensii  Sectorială  a  M.A.I.

În ceea ce priveşte problema biletelor  de  tratament, singura  soluţie  valabilă  în  prezent pentru membrii Asociaţiei noastre  o constituie  utilizarea bazelor  de  odihnă  şi  tratament disponibile în cadrul  unităţilor  din  Sistemul  de  Apărare, Ordine  Publică  şi  Siguranţă  Naţională, unde  accesul  se  poate  face  în  baza  actelor  medicale  de  trimitere  şi  a planificărilor  directe  făcute  individual  de  către cei interesaţi. De  menţionat  este  şi  faptul  că, în  baza Ordinului  M.A.I. nr. 1386/14.07.2006, pensionarii  militari, poliţiştii  pensionaţi  şi  membrii  de  familie  ai  poliţiştilor pensionaţi,  au  acces  în  condiţii  avantajoase, respectiv de reducere cu 90% a tarifelor de cazare, de  două  ori  într-un  an  calendaristic, la  folosirea  căminelor  de  garnizoană, caselor  de odihnă  şi  bazelor de pregătire  şi  cazare aflate  în administrarea M.A.I. Menţionăm  în  acest  sens  că  intervenţiile  făcute  la  conducerea M.A.I., în  vederea  extinderii acestor  înlesniri  şi  asupra  membrilor  de  familie  ai  pensionarilor  militari, respectiv  soţii/soţiile  acestora, nu au dat rezultatul scontat.

Pentru  rezolvarea  situaţiilor  referitoare la asistenţa  medicală  şi  asigurarea  medicamentelor necesare  rezerviştilor militari Consiliul Executiv  a  ţinut  o  legătură  permanentă  cu  Direcţia  Medicală  din  M.A.I. şi  Casa  de  Sănătate  O.P.S.N.A.J., instituţii care au militat pentru dezvoltarea  reţelei  de  medici  de  familie, precum  şi  de  farmacii  care  să  deservească militari şi poliţiştii pensionari  pe  baza  reţetelor  compensate  sau  gratuite.

Principalele  probleme  care  au  rezultat  din  Conferinţele anuale  ale  filialelor  referitoare la  asistenţa  medicală  şi  asigurarea  medicamentelor  au  făcut  obiectul  unei informări către Casa  O.P.S.N.A.J., acestea fiind discutate totodată şi la întâlnirea unei delegaţii a Asociaţiei  cu  conducerea Casei  O.P.S.N.A.J., realizată în data de 30 septembrie a.c.

La rândul său, Direcţia  Medicală  a  urmărit, şi  în  perioada analizată,  problema  încadrării  posturilor  cu  personal  medico-sanitar,  făcând  demersuri pentru  ocuparea  prin  concurs sau  examen  a  posturilor  de  personal  auxiliar  sanitar  şi  personal  de  specialitate  din  compartimentele  paraclinice  medico-sanitare  din  unităţile proprii.

Calitatea  serviciilor  medicale  şi  asigurarea cu  medicamente  constituie  încă o  problemă  de  bază  pentru  sănătatea şi  bunăstarea  militarilor şi poliţiştilor  pensionaţi  şi  a  membrilor  lor  de  familie. În  dezbaterile  care  au  avut  loc  în  conferinţele  judeţene  s-a  cerut  insistent  respectarea  legislaţiei  în  acest  domeniu, chestiune reiterată şi  la  întâlnirea  avută  cu  conducerea  Casei  O.P.S.N.A.J., din  30  septembrie  a.c., ocazie  cu  care  au  fost  analizate serviciile  medicale  oferite  asiguraţilor  şi  au  fost  formulate  propuneri  privind  îmbunătăţirea  acestora.

A  continuat  buna  colaborare  a  Asociaţiei  Naţionale  a  Cadrelor  Militare  în  Rezervă  şi  în  Retragere  cu  Consiliul  Naţional  al  Persoanelor  Vârstnice  în  vederea  alocării  şi  în  acest  an, ca  şi  în  anii  trecuţi, a  unor  fonduri  financiare  care au  fost  repartizate  unor  pensionari  militari  cu  pensii  sub  700  lei  şi  cu  probleme  de  sănătate  grave, pe  baza  propunerilor  făcute  de  Birourile  executive  ale  filialelor  teritoriale. Asociaţiei noastre i-a fost repartizată în acest an suma de 5000 lei care urmează a fi distribuită persoanelor îndreptăţite, într-un cuantum de 65 lei de persoană. De  asemenea, din  fondurile  filialelor  şi  ale  Asociaţiei  Naţionale, conform  Statutului, s-au  acordat  ajutoare băneşti  unor  cadre  militare  în  rezervă  şi  în  retragere  aflate  în  situaţii  deosebite, activitate  ce  urmează  a  fi  continuată  pe baza  obţinerii  de  resurse  financiare  din  sponsorizări, donaţii sau chiar  pe  baza  elaborării  unor  programe  privind  accesarea unor  fonduri. Menţionăm, de asemenea, că a existat  preocupare şi  pentru  rezolvarea  celorlalte  probleme  cu  caracter  social, transmise  sau  evidenţiate  cu  ocazia  conferinţelor  ţinute  la nivelul  filialelor  în  cursul  acestui  an.

În  toate  acţiunile  întreprinse, Consiliul Executiv al Asociaţiei a  găsit  înţelegerea  şi  sprijinul  necesar  din  partea  conducerii şi  personalului  Ministerului  Afacerilor  Interne, Direcţiilor Generale Financiară, Medicală, Resurse  Umane, Juridică  şi  Informare  şi Relaţii  Publice, a  Casei  Sectoriale de  Pensii  şi  a  altor  unităţi  centrale  sau  teritoriale  subordonate  ministerului, fapt  pentru  care  ne  manifestăm  recunoştinţa, fiind  convinşi  că  şi  pe  viitor, în baza relaţiilor  bune  de  cooperare, ne  vom  bucura  de  atenţia  cuvenită.

VI. Apărarea drepturilor  legitime  ale  membrilor Asociaţiei şi a  intereselor  acesteia

În  acest  scop, departamentele Consiliului Executiv  şi-a  adus  contribuţia  la  elaborarea  documentelor  pe  care  Asociaţia  le-a  adresat organelor  de  stat  şi  la  apărarea  drepturilor  membrilor  acesteia  în  faţa  instituţiilor  de  stat.

În  conformitate  cu  hotărârea  Conferinţei  Naţionale Extraordinare  din  data  de  7  noiembrie  2013, Departamentul  Juridic  a  acţionat, împreună  cu  alte  departamente  ale  Consiliului  Executiv,  pentru  actualizarea  şi  punerea  de  acord cu  ultimele  modificări  legislative  a  unor  documente  esenţiale pentru  activitatea  Asociaţiei. Astfel, după  adoptarea  de  către Conferinţa  Naţională  Extraordinară  a  modificărilor  Statutului  Asociaţiei, au  fost  întreprinse  demersurile  necesare  în  justiţie pentru  aprobarea  acestora, astfel  că, prin  încheierea  nr.12750/302/2014  din  5  iulie  2014  a  Judecătoriei  Sectorului 5 Bucureşti, rămasă  definitivă  şi  irevocabilă, Statutul  modificat  fost  aprobat, a  fost  emis  un  nou  certificat  de  înscriere  a  Asociaţiei  în  registrul  asociaţiilor  şi  fundaţiilor.

În  aceeaşi  preocupare  se  înscrie  şi  elaborarea, aprobarea şi  intrarea  în  vigoare, prin  decizia  preşedintelui  Asociaţiei, cu data  de  1  martie  2014, a  noilor  Norme  Tehnice  privind modul  de  constituire  şi  utilizare  a  fondurilor  şi  de  ţinere  a  evidenţei  contabile  materiale  şi  financiare. Aşa cum s-a menţionat anterior, ambele documente au fost tipărite şi trimise tuturor filialelor.

În  conformitate  cu  prevederile  Ordonanţei  Guvernului  nr. 26/2000, privind  asociaţiile  şi  fundaţiile, cu  modificările  şi completările  ulterioare, Consiliul  Executiv  a  continuat  demersurile  pentru  dobândirea  personalităţii  juridice  de  către filialele  judeţene  care  nu  deţin  încă  acest  statut. Raportăm  Colegiului  Central  că, la  data  desfăşurării  şedinţei  acestuia, un  număr  de  32  filiale  au deja personalitate  juridică, fiind  înscrise  în  registrul  asociaţiilor şi  fundaţiilor  de  la  judecătoriile  locale, ceea  ce  le  conferă drepturi  depline  în  îndeplinirea  obiectivelor  statutare. Un  număr  de  10  filiale  judeţene, respectiv  Alba, Brăila, Caraş – Severin, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Maramureş, Neamţ, Satu Mare  şi  Tulcea  nu  au  încă  personalitate  juridică, ele  fiind  considerate puncte   de   lucru   ale    Asociaţiei   noastre,   ceea   ce   creează greutăţi  atât  acestora, cât  şi  Consiliului  Executiv, mai  ales  din  punct  de  vedere  contabil. Este  o  situaţie  intolerabilă  şi, în  acelaşi  timp  regretabilă, având  în  vedere  indicaţiile  date  de  Consiliul  Executiv  în  această  privinţă, motiv  pentru  care, la  data  de  05.08.2014, preşedinţilor  acestor  filiale  le-au  fost trimise, încă  o  dată, modele ale  Actului Constitutiv şi Statutului, împreună  cu  hotărârea  Colegiului  Central  de  constituire  a  filialelor respective şi certificatul de  înregistrare  al  A.N.C.M.R.R. din  M.A.I. în  registrul  Judecătoriei  sectorului  5  Bucureşti, în vederea  întreprinderii, de  urgenţă, a  demersurilor  necesare obţinerii  personalităţii  juridice. Atragem  din  nou  atenţia domnilor  preşedinţi  ai  filialelor  menţionate  că  obţinerea  personalităţii  juridice, pe  lângă  faptul  că  nu  este  o  acţiune lăsată  la  bunul  plac  al  domniilor  lor, este  deosebit  de  utilă  şi  pentru  funcţionarea  normală  a  filialei  din  punct  de  vedere financiar, în  caz  contrar, acestea  fiind  considerate  puncte  de  lucru  ale  Asociaţiei  Naţionale  şi  neavând  dreptul, conform dispoziţiilor  financiare  legale  în  vigoare, să  desfăşoare  niciun fel  de  activităţi  în  acest  domeniu.

De asemenea, Consiliul  Executiv, prin Departamentul Juridic, a  elaborat  şi  avizat, în  perioada  care  s-a  scurs  de  la  ultima Conferinţă Naţională extraordinară, propunerile de  îmbunătăţire şi  completare  a  Protocoalelor  de  cooperare  încheiate  de Consiliul  Executiv  al  Asociaţiei  cu  Inspectoratele  Generale  ale Poliţiei  Român şi    Jandarmeriei care  au  fost  deja  negociate şi  semnate  de  către  inspectorii  generali  şi  preşedintele Asociaţiei  noastre. De  asemenea, în  această  perioadă  a  fost  negociat  şi  semnat  Protocolul  de  colaborare  cu  Asociaţia  Naţională  Cultul  Eroilor „Regina  Maria”. Sunt  totodată, în  curs de  actualizare, Protocoalele  de  colaborare  cu  Inspectoratul  General  pentru  Situaţii  de  Urgenţă  şi  cu  Inspectoratul  General  al  Poliţiei  de  Frontieră  şi vom urmări ca,  până  la  finele  acestui  an,  şi acestea  să  se  finalizeze  în  mod  pozitiv.

În  ceea ce  priveşte  reglementarea  printr-un  act  normativ, a participării  membrilor Asociaţiei  noastre  la îndeplinirea unor  sarcini  şi  misiuni  specifice  M.A.I., Consiliul  Executiv a  continuat demersurile  pe  lângă  conducerea M.A.I. în vederea creării  cadrului  juridic  care  să  permită  actualizarea  OMAI nr. 615/1996  privind  sprijinirea  Asociaţiei  noastre  de  către structurile  M.A.I. În  acest  sens, la  data  de  25  august  a.c., Consiliul  Executiv  a  înaintat  domnului  subsecretar  de  stat, chestor  principal  Florea  Oprea, o  Notă-raport  însoţită  de  o Notă  de  fundamentare  pentru  introducerea  în  viitorul  act normativ, privind  organizarea  şi  funcţionarea  M.A.I., a  unei  referiri  exprese  la  Asociaţia  noastră, astfel  încât, pe  baza acestei  prevederi  să  poată  fi  elaborat  un  nou  ordin  al  ministrului, precum  şi  proiectul  acestui  ordin. Direcţia Generală Juridică din M.A.I. ne-a informat că propunerile noastre au fost reţinute, iar Consiliul  Executiv  va  urmări îndeaproape, prin Departamentul Juridic,  finalizarea  acestui  demers, ceea  ce  ar  constitui  un  sprijin  real  în desfăşurarea  activităţii viitoare  a  Asociaţiei  noastre.

Membrii Consiliului  Executiv, au  oferit, totodată, unor membri  ai  Asociaţiei, care  ni  s-au  adresat  direct sau prin intermediul  adresei  de  poştă  electronică, consultaţii  juridice  şi  indicaţii  de  urmat  în  ceea  ce  priveşte  o  serie  de  chestiuni  legate  de  pensii, ajutoare  acordate  cu  ocazia  trecerii  în  rezervă, asigurarea  asistenţei  medicale  prin medicii   de   familie,  chestiuni  legate  de  repartizarea  locurilor de  veci  în  cimitire, înscrierea  în  Asociaţie  şi  unele  probleme statutare.

VII. Relaţiile  cu  structurile  Ministerului  Afacerilor Interne, participarea membrilor  Asociaţiei  la  îndeplinirea  unor  sarcini  şi  misiuni  specifice.

În  conformitate cu prevederile Protocoalelor  de  cooperare  cu  inspectoratele generale ale  M.A.I.  s-a acordat o atenţie sporită  implicării  membrilor  Asociaţiei  într-o serie de activităţi  specifice cum ar fi: participarea  la  acţiuni  pe  linie  de  ordine  publică  şi  circulaţie rutieră; furnizarea  de informaţii  cu  caracter operativ, care  au  dus la  rezolvarea  unor  cauze  penale, confiscarea  unor  bunuri  provenite din fapte de contrabandă; depistarea  unor  persoane  urmărite  la nivel local  sau  general; participarea  la  acţiuni  şi  controale  în  pieţe, oboare  şi  târguri, săptămânale, în  municipii, oraşe  şi  centre  de  comune; controale  şi  acţiuni  pe  linie  economică, evaziuni  fiscale, înşelăciuni, contrabandă; identificarea unor consumatori  şi vânzători de  droguri; participarea  la  înlăturarea  sau  limitarea  efectelor  unor  calamităţi  naturale, incendii  etc., ajutorarea  celor  afectaţi  de  acestea, paza  bunurilor  sinistraţilor etc.

Exemple mai sugestive au oferit filialele Botoşani, Dâmboviţa, Buzău, Hunedoara, Suceava, Vaslui, Constanţa, Timiş, Vrancea, Ialomiţa, Dolj, dar şi  celelalte filiale ale Asociaţiei,  astfel de implicări constituind  o  contribuţie  preţioasă a membrilor noştri la  sprijinirea  unităţilor  din  care  au  făcut  parte, la  îndeplinirea  misiunilor  ce  le  sunt  încredinţate.

Trebuie menţionat însă că nu  toate Birourile  executive ale filialelor noastre  se  preocupă  cu  perseverenţa  necesară  de  îndeplinirea  planurilor  de  cooperare  stabilite  cu  inspectoratele  teritoriale  ale  M.A.I., unele filiale  motivând  neparticiparea  membrilor lor  la  astfel de  sarcini  şi  misiuni  prin  faptul  că  nu  li  se  cere acest lucru de către  comenzile  inspectoratelor, deşi  acestea  sunt incluse  în  planurile  de  cooperare. În opinia noastră cauza  principală  o constituie lipsa de  iniţiativă şi implicare a conducerilor filialelor respective. Subliniem şi faptul că la  multe  filiale  există  încă  o  slabă  preocupare  pentru  a  raporta  Consiliului  Executiv, concret  şi  la  termenele  stabilite,  situaţia  privind  participarea  membrilor  Asociaţiei  la  îndeplinirea  sarcinilor  şi  misiunilor  în  sprijinul  unităţilor  M.A.I.

Este de datoria Consiliului Executiv, a  Comitetelor  de  conducere ale  filialelor  şi  Birourilor  executive  ale  acestora,  să  acţioneze  cu  mai multă fermitate pentru  atingerea  obiectivului  stabilit la  art. 4  lit.”b”  din  Statutul  Asociaţiei  şi  anume: „sprijinirea  unităţilor  şi  formaţiunilor  Ministerului  Afacerilor  Interne, pe  baza  pregătirii  profesionale  şi  a  experienţei  membrilor  săi, în  vederea  îndeplinirii  de  către  acestea  a  misiunilor  legale  ce  le  revin; participarea  la  unele  activităţi în  cadrul  unităţilor  de  învăţământ  şi  cursurilor  de  pregătire  organizate  de  Ministerul  Afacerilor  Interne, în  vederea  transmiterii  către  viitoarele  cadre  a  experienţei  dobândite  în îndeplinirea  îndatoririlor  legale  de  serviciu”.

VIII. Activităţi  cultural-educative  şi  de  comunicare

Pornind  de  la  prevederile statutare, dar  şi  de  la  nevoia de  comunicare, de  socializare  a  membrilor  Asociaţiei  noastre, la nivelul filialelor şi sucursalelor s-au  organizat  şi  desfăşurat  numeroase  activităţi  cultural – educative  şi  sportive, excursii  cu  caracter  documentar  istoric ori  turistic, întâlniri  cu  prilejul  unor  evenimente  aniversare – 1 Decembrie, Zilele  Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor  Militari, Ziua  Rezervistului  Militar, Ziua  Eroilor, Zilele  Drapelului  şi  Imnului Naţional, Ziua Asociaţiei ş.a., simpozioane, prezentarea  de  materiale, editarea  unor  publicaţii  de  profil, în  colaborare  cu  rezerviştii din  M.Ap.N. şi  S.R.I., participarea  la  spectacole  artistice  etc.

Unele  dintre  aceste  activităţi  au  fost  organizate  în  contextul  desfăşurării  conferinţelor  anuale  de  la  nivelul  filialelor, asigurându-se  astfel  o  prezenţă  mai  bună  din  partea  membrilor  acestora,  precum  şi  participarea  unor  reprezentanţi  ai  autorităţilor  locale, şefi  ai  inspectoratelor  judeţene  ale  M.A.I., ai presei  locale  şi, nu  în  ultimul  rând, a  unor  membri  ai  Consiliului  Executiv  al  Asociaţiei  noastre.

Scoatem  în  evidenţă  faptul  că  despre  desfăşurarea  activităţilor  la  filialele  Bihor, Constanţa, Harghita  şi  Mureş  au  fost  publicate  materiale  în  presa  locală, la filiala Bihor s-a organizat o expoziţie  de  carte, o Adunare festivă   la  Cercul  Militar  Oradea  şi  o excursie  realizată  cu  sprijinul  Şcolii  de  Pregătire  a  Agenţilor  de  Poliţie  de  Frontieră „Avram Iancu”, la filiala Bistriţa-Năsăud o Adunare  festivă la  Cercul  Militar Bistriţa;  la filiala Buzău o excursie la  Ansamblul  Eroilor  de  la  Mărăşeşti  şi  un Simpozion  dedicat aniversării  Asociaţiei, desfăşurat  la  Clubul Poliţiştilor; la filiala Galaţi – concursuri  sportive, cu participarea  membrilor  filialelor  M.A.I., M.Ap.N şi S.R.I. – şah, table, tenis  de  masă  şi  biliard – la  care  s-au  oferit  diplome şi  medalii  ocupanţilor  locurilor 1-3, o Adunare  festivă  dedicată  celor  două  evenimente şi o expunere a  unui fost  cadru  didactic  la  Academia  de  Poliţie  despre  calitatea  de  rezervist  militar; la filiala Mehedinţi – un Simpozion  dedicat „Zilei Rezervistului  Militar”, la  care  au  participat, pe  lângă  membrii  filialelor  M.A.I., M.Ap.N. şi S.R.I., şi o  delegaţie  a  rezerviştilor militari  din  Serbia; la filiala Mureş – Expoziţia  de  pictură  şi  expunerea  susţinută  de  directorul local  al  Arhivelor Naţionale, precum şi Adunarea festivă consacrată celor  două  evenimente.

Evidenţiem, în  acelaşi context, organizarea unor adunări festive şi prezentarea  unor  materiale  privind semnificaţia  celor  două  evenimente la filialele Bacău, Cluj, Constanţa, Harghita, Prahova şi Vâlcea;  realizarea, în colaborare cu filiala  M.Ap.N. a  revistei  trimestriale „Rezervistul  sibian”  – filiala Sibiu;   organizarea  unor  activităţi  recreative  în staţiunile   Soveja  şi   Goleşti – filiala Vrancea, şi a unei excursii-vizită la Rezervaţia de urşi – Zărneşti, cel mai mare sanctuar de urşi din Europa de către filiala Braşov.

Subliniem, de asemenea, faptul  că,  în  adunările  festive şi cu ocazia conferinţelor anuale ale filialelor judeţene, unui  număr  important  de  militari şi poliţişti pensionari  li  s-au  oferit  diplome  de  onoare  sau  de  excelenţă, avându-se  în  vedere  în primul rând membrii  Asociaţiei care  au  împlinit  vârste  mai înaintate (80, 85 şi chiar 90 de  ani).

IX. Activitatea financiar-contabilă

Potrivit  datelor  comunicate de filiale, se constată  că  rezultate  mai  bune în  realizarea  veniturilor  prevăzute  în  planul  pe  anul  2013 au  obţinut  cele din Hunedoara, Cluj, Caraş-Severin, Buzău, Mehedinţi, Covasna, Brăila, Municipiul  Bucureşti, Braşov, Galaţi, Dâmboviţa, Maramureş, Prahova, Constanţa, Suceava, Arad  şi  Mureş. Menţionăm  că  filiala Municipiului  Bucureşti  a  contribuit cu  15%  la  planul  de  venituri  al  Consiliului  Executiv. Nu  acelaşi  lucru  se  poate  spune  despre  filiala  Tulcea  care  nu a virat  la  bugetul  Asociaţiei  nici  un  ban.

Un număr  de 17 filiale  au  dovedit  o  preocupare  constantă pentru  completarea  veniturilor  din  sponsorizări (27.231 lei), meritând  aprecieri  în  acest  sens  filialele: Cluj – 6.486 lei, Alba – 925 lei, Botoşani – 850 lei, Braşov – 2.150 lei, Bihor – 600 lei, Buzău – 300 lei, Constanţa – 3.400 lei, Dâmboviţa – 150 lei, Dolj – 1.700 lei, Galaţi – 4.690 lei, Olt- 130 lei, Prahova – 260 lei, Mureş – 1.455 lei, Satu-Mare – 500 lei, Timiş – 1.410 lei, Vâlcea – 1.050 lei şi Bucureşti – 1500 lei. Consiliul Executiv al Asociaţiei a beneficiat, de asemenea, de o sponsorizare în sumă de 4000 lei.

Considerăm  că  este  în  interesul  tuturor  filialelor  să  urmeze  exemplul  acestora  şi  să  acţioneze  cu  mai  multă  hotărâre  în  acest  sens, sporind  posibilităţile  noastre  în  acordarea  de  ajutoare  nerambursabile  membrilor  aflaţi  în  situaţii  deosebite.

În ceea ce priveşte plata  cotizaţiei  de  membru, la  01.01.2014, din totalul  membrilor Asociaţiei  de  20.568, un  număr  de  11.418  erau  cu  cotizaţia  la  zi, respectiv 55,51%, iar  restanţieri  9.150, ceea ce reprezintă 44,49% din totalul membrilor.

Cu  rezultate  bune  şi  foarte  bune  la  încasare  se  prezintă 8  filiale, cu  procente  între  80-100% (Bistriţa-Năsăud, Covasna, Galaţi, Mureş, Satu Mare, Sibiu, Timiş  şi  Vaslui – singura filială  cu  100%), între  60-80%  la  încasare  se  înscriu  12  filiale (Botoşani, Alba, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Sălaj, Suceava, Vâlcea  şi  Vrancea), iar  între  40-60% tot  12  filiale. Sub  40%  sunt  9  filiale : Brăila – 16,66%, Călăraşi – 31%, Dâmboviţa – 27%, Gorj – 11,47%, Hunedoara – 31%, Neamţ – 38%, Olt – 22%, Tulcea – 11%  şi  Bucureşti – 38%.

În ceea ce  priveşte  cuantumul  cotizaţiei  situaţia  s-a  mai  îmbunătăţit, în  sensul  că  la  01.01.2014  aveam  25  filiale care  au  aplicat  întocmai  decizia  Consiliului  Executiv din 28.11.2012, confirmată cu ocazia Conferinţei Naţionale extraordinare, un  număr  de  8  filiale  au  aplicat-o  parţial (Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Giurgiu, Sibiu, Timiş  şi  Constanţa), iar  8  filiale au  menţinut  sau  modificat cuantumul sub  precizările  noastre (Botoşani, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Satu Mare  şi  Vrancea), ceea ce constituie, în opinia noastră, o abatere de la principiile statutare.

Cu  toate  neajunsurile, faţă  de  01.01.2013, media  cotizaţiei  lunare  a  crescut, astfel: generali – 3,71 lei, ofiţeri  superiori – 3,69 lei, ofiţeri  inferiori       – 3,06 lei, maiştri  militari  şi  subofiţeri – 2,28 lei.

Aplicarea  de  către  un  număr  de  25  filiale  a  deciziei Consiliului  Executiv  privind  mărirea cuantumului  cotizaţiei  de  membru a dus   la   creşterea veniturilor  bugetului  Asociaţiei  cu  15%, ceea ce  ne  dă  speranţe  şi  pentru  anul  2015, care  va  fi  un an  greu  pentru  organizaţia  noastră. Considerăm  necesar  ca  toate  Comitetele  de  conducere  ale  filialelor  să  sensibilizeze membrii  lor  asupra importanţei  achitării  cotizaţiei, drept  cea  mai importantă  sursă  de  venituri, de  care  depinde buna  activitate şi, în final, chiar  existenţa  Asociaţiei. Solicităm  tuturor filialelor  să  aplice întocmai, începând  cu  anul viitor, decizia Conferinţei Naţionale deoarece nu  trebuie uitat  că,  în   actualele   condiţii,  cheltuielile   de   funcţionare  a  filialelor  şi  a  Asociaţiei  în  ansamblu, nu  vor  putea fi altfel acoperite (inclusiv  plata  utilităţilor  pentru  unele  filiale  şi  Consiliul  Executiv), mai  ales  în  prezent  când  nu  mai  beneficiem  de sprijinul  financiar  al  M.A.I. pentru  decontarea  cheltuielilor  de  deplasare  la  filiale  şi  organizarea unor reuniuni la nivel central.

În acelaşi timp, solicităm Colegiului Central să aprobe iniţierea de către filiale a măsurilor necesare în vederea obţinerii de la toţi membrii a acordului scris pentru reţinerea cotizaţiei pe talonul de pensie, acţiune care va contribui atât la realizarea unui plan de venituri şi cheltuieli mai sigur şi mai realist, dar şi a unei evidenţe clare a membrilor noştri. În acest sens, Consiliului Executiv îi revine sarcina de a supune aprobării conducerii M.A.I. această măsură şi de a stabili, împreună cu Casa Sectorială de  Pensii, paşii necesari pentru aplicarea practică a acestui demers.

Stimaţi camarazi,

Ne facem o datorie de onoare în a sublinia că,  în  acţiunile  întreprinse pentru atingerea obiectivelor statutare, Consiliul  Executiv  al  Asociaţiei  a găsit  înţelegerea  şi  sprijinul  necesar  din  partea  conducerii  Ministerului  Afacerilor  Interne  şi  a  Direcţiilor  Generale de  Resurse  Umane, Logistică, Management  Operaţional, Comunicaţii  şi Tehnologia  Informaţiei, Medicală, a  Casei  Sectoriale  de  Pensii  şi  a  altor  structuri  centrale  sau  teritoriale  subordonate  ministerului, cărora  le  exprimăm  şi pe această cale recunoştinţa  noastră, fiind convinşi  că,  şi  în  viitor, în  baza  relaţiilor  bune  de  cooperare, ne  vom  bucura  de  atenţia  cuvenită  din  partea  acestora.

Folosim  acest  prilej, de  analiză  a  activităţii  noastre, pentru  a  aduce  mulţumiri  domnului  viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, domnilor  secretari  de  stat  şi  secretarului general, pentru  sprijinul  acordat, în  pofida tuturor  dificultăţilor, mai  ales  de  ordin  financiar, prin  care  trece  instituţia noastră.

Rugăm  delegaţii  prezenţi  la  Conferinţă  să  transmită, de asemenea, tuturor  conducerilor  inspectoratelor  teritoriale, de poliţie, jandarmi, poliţie de frontieră şi situaţii de urgenţă, cele mai  sincere  şi  deosebite  mulţumiri  pentru  buna  colaborare  şi  sprijinul  acordat  filialelor  noastre  şi  pensionarilor  M.A.I.

În  numele  Consiliului  Executiv, îmi  face  o  deosebită  plăcere  să  vă  adresez  cele  mai  călduroase  mulţumiri, Dumneavoastră  domnilor  preşedinţi  ai  filialelor, membrilor organelor  de  conducere  ale  filialelor  şi  sucursalelor, celorlalţi membri ai Colegiului Central, pentru întreaga  activitate  desfăşurată, exprimându-mi  convingerea că, împreună, în  deplină  unitate, vom  reuşi  să  întărim  şi  să  dezvoltăm  Asociaţia  noastră, să  depăşim  obstacolele  care  stau  în  calea  realizării  obiectivelor  statutare.

2 thoughts on “Dare de seamă privind activitatea Asociației Naționale în perioada noiembrie 2013–octombrie 2014

  1. -REFERITOR LA ACTIVITATEA FINANCIAR CONTABILA materialul nu prezinta incasarile totale ale asociatiei ,defalcate pe filiale si structura centrala si modul in care acestea au fost folosite(pe destinatii) situatie care ar arata cam care este scopul insistentelor asupra incasarilor cotizatiei si chiar obligarea rezervistilor sa se inscrie in asociatie chiar daca nu doresc acest lucru.
    Propunerea ca aceasta cotizatie sa fie oprita la plata pensiei poate fi caracterizata ,cel mai bland, ca o aberatie,ca sa nu zic un grav abuz prin care se incalca dreptul constitutional la libera asociere.

    • Nu există organe superioare C.A.R.-urilor la nivel central. Fiecare C.A.R. are o adunare generală, un Consiliu Director și o Comisie de cenzori, dar acestea nu au nicio legătură, cel puțin, cu Asociația noastră a rezerviștilor din M.A.I. Dacă sunt probleme la C.A.R. trebuie sesizate organele de poliție sau parchet. Nu este chestiunea Asociației noastre. La M.Ap.N. este posibil să fie diferită situația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *