În data de 28 februarie 2017, la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne s-au desfăşurat lucrările conferinţei anuale a filialei Bucureşti a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.A.I., la care au participat 80 militari şi poliţişti în rezervă şi în retragere din Capitală, reprezentând cei 2383 membri ai filialei.

Conferinţa a analizat şi aprobat activitatea desfăşurată de Comitetul Executiv şi Biroul Executiv al filialei în anul 2016, a aprobat raportul privind exerciţiul financiar 2016, proiectul de buget pe anul 2017 şi Programul de activităţi pentru acest an.

Colonelul în rezervă Ion Iancu, preşedintele filialei, a evidenţiat, în Darea de seamă, principalele activităţi desfăşurate în anul care a trecut, problemele cu care s-a confruntat conducerea filialei, precum şi cele mai de seamă preocupări ale Biroului Executiv vizând aducerea la îndeplinire a hotărârilor celei de-a VII-a Conferinţe Naţionale a Asociaţiei.

Prezenţa la conferinţă a domnului comisar şef Sebastian Gustai, director adjunct al Casei de Pensii Sectoriale a M.A.I., a constituit un bun prilej pentru clarificarea unor probleme referitoare la recalcularea pensiilor şi la aplicarea programului guvernamental pe această temă în anul  care a început, precum şi în legătură cu situaţia taloanelor de pensie.

La conferinţă au fost prezenţi şi au avut intervenţii preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Ministerul Afacerilor Interne, general de brigadă (în retragere) Stelian Dinu şi preşedintele A.N.C.M.R.R. din M.A.I., general (în retragere) dr. Ioan Hurdubaie.

La încheierea conferinţei, delegaţii prezenţi la eveniment s-au bucurat de un scurt moment de socializare, oferit de conducerea filialei, desfăşurat într-o atmosferă camaraderească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *