În data de 22 iunie, un grup de 40 membri ai sucursalei Câmpulung Muscel din cadrul filialei Argeş a Asociaţiei noastre, sub conducerea preşedintelui acesteia, domnul colonel (r.) Gheorghe Malea, a efectuat o excursie de neuitat în zona Sibiului, prilej cu care au fost admirate frumuseţile Transfăgărăşanului şi ale zonei înconjurătoare.

Membrii sucursalei au fost însoţiţi şi de cei ai Clubului Pensionarilor din Vlădeşti/Argeş, al cărui preşedinte este şi pensionar M.A.I.

Într-o zi minunată, cu mult soare şi voie bună, drumeţii noştri au trecut prin Curtea de Argeş, au urcat la barajul Vidraru, apoi pe serpentinele Transfăgărăşanului, oprindu-se pentru un prim popas la Lacul Bâlea.

La Sibiu a fost vizitat Muzeul Naţional Brukenthal, Turnul Sfatului, Podul Minciunilor şi Complexul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra”, situat în pădurea Dumbrava, circuit finalizat cu o plimbare prin centrul oraşului.

Colegii noştri au beneficiat şi de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Sibiu, la sediul căruia a fost servită masa de prânz,   gazde foarte primitoare fiind domnul inspector şef – colonel Costel Dogaru şi domnul locotenent colonel Daniel Călina – şeful Serviciului Resurse Umane, care a jucat şi rolul de ghid pe tot parcursul vizitei în această fostă capitală culturală europeană.

Întoarcerea spre casă le-a permis participanţilor să admire frumoasa Vale a Oltului, cu un ultim popas la Mânăstirea Cozia, lăcaş încărcat de istorie şi de dragoste pentru neamul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *