Consecvenți cu punerea în aplicare a prevederilor Programului de măsuri pentru anul 2018, aprobat în Conferința anuală din martie a.c., Biroul executiv al filialei Bistrița Năsăud a A.N.C.M.R.R. din M.A.I., in frunte cu presedintele acesteia, domnul colonel (r.) Ceoarec Zachei, a organizat și efectuat, în perioada 13-15 iunie a. c., o minunată excursie în zona munților Apuseni, la care au participat 40 de camarazi ai noștri dornici de asemenea activități de socializare.

Itinerariul a cuprins obiective de natură religioasă, culturală și speologică. Astfel au fost vizitate mânăstirile „Rașca Transilvană și Râmeț”, Ghețarul „Scărișoara”, Pestera „Urșilor”, Muzeul “Aurului” din Brad, “Panteonul Moților” de la Țebea, “Câmpia Libertății” de la Blaj, comuna Horea și salina Turda.

De o primire minunată au avut parte excursioniștii în comuna Horea, unde autoritățile locale le-au prezentat Centrul Cultural „Horea, Cloșca și Crișan”, Muzeul etnografic și sediul primăriei, toate aceste obiective impresionându-i în mod deosebit.

Excursia a constituit un minunat prilej de îmbogățire a cunoștințelor participanților în legătură cu obiectivele vizitate, iar în cele două locuri de cazare aceștia au petrecut minunate clipe de socializare, de aducere aminte a unor întâmplări din timpul activității lor în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Unii dintre bunicii participanți au folosit prilejul pentru a se lăuda cu isprăvile nepoților lor.

Excursia a produs o dorință de continuare a unor astfel de activități care, de altfel, se va concretiza în lunile august și septembrie a.c., cu alte evenimente palpitante de aceeași natură.

2 thoughts on “Călătorie prin Apuseni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.